Tot ce trebuie să știi despre vinul de Porto

Tot ce trebuie să știi despre vinul de Porto

Vinul de Porto, peisajele fabuloase ale văii fluviului, cursul apei printre dealuri, luncile acoperite cu podgorii – tocmai ai primit câteva motive de a vizita regiunea Douro. Dincolo de frumusețea ei, Valea Douro este una dintre cele mai vechi regiuni viticole din lume, ea făcând deja parte din Patrimoniul UNESCO. Regiunea este una de tip DOC, ceea ce înseamnă că vinul de Porto se poate produce doar aici, în conformitate cu reguli și standarde extrem de stricte.

Revenind la celebra licoare portugheză, vinul de Porto este unul dintre cele mai cunoscute vinuri desert. Acest vin bogat și dulce, mai alcoolizat și mai dens decât vinurile roșii tradiționale este perfect pentru a fi savurat la finalul unei mese tradiționale sau împreună cu un platou de brânzeturi, ca aperitiv, în cazul vinului de Porto alb.

Fie că ești un cunoscător sau doar îți place să deguști vin la o cină liniștită, merită să cunoști povestea și modul de producție al vinului de Porto, de care te poți bucura în restaurantul Dancing Lobster.

Istoria vinului de Porto

Vinul se produce în Portugalia, cu precădere în Valea Douro, de sute de ani. În secolul 17, într-o perioadă în care importul de vin francez și britanic fusese restricționat, producătorii de vin din Portugalia au început s-o ducă foarte bine, iar orașul Porto, situat la gura de vărsare a râului Douro, a devenit un important centru pentru comerțul viticol.

În jurul anului 1850, portughezii au descoperit că adăugarea de brandy în vin avea ca rezultat un vin fortificat, cu un gust dulce, care plăcea foarte mult clienților britanici. Așa s-a născut vinul de Porto.

Cum se face vinul de Porto

Valea Douro oferă condiții speciale, ideale pentru viticultură, o combinație perfectă între climatul cald și tipul de sol arid, pietros. În total, există 48 de soiuri de struguri folosite pentru producţia de Porto, însă cele mai apreciate sunt Tinta rariz, Tinta francisca, Touriga nacional şi Touriga francesca. Recoltarea se face între 15 septembrie și 15 octombrie.

În urmă cu multă vreme, procesul de producere a vinului de Porto necesita o muncă asiduă, fiindcă fiecare etapă trebuia realizată manual. În zilele noastre, odată ce vinul e fermentat, se adaugă un alcool neutru de struguri, pentru a crește conținutul alcoolic și pentru a se stopa procesul de fermentație. Apoi, vinul e pus în butoaie de stejar pentru maturare, iar în acest stadiu încep să apară diferențele de calitate, în funcție de perioada de timp petrecută în butoi.

Tipuri de vin de Porto

Porto Ruby (roșu)

Porto Ruby este cel mai cunoscut vin de Porto și, probabil, cel mai popular. Vinul de Porto roșu se clasifică în Ruby, Late Bottled Vintage și Vintage. Ruby e cel mai tânăr dintre cele trei, fiind maturat pentru o perioadă de maxim trei ani și desemnat a fi băut imediat. Late Bottled Vintage presupune că a fost maturat pentru 4-6 ani înainte de a fi îmbuteliat, permițând dezvoltarea unui caracter mai puternic, dar ceva mai ușor decât cel al vinului de Porto Vintage.

Pentru producerea vinurilor Vintage se folosesc cei mai buni struguri dintr-o recoltă unică a anului respectiv, iar un an vintage e declarat doar acela în care recolta a fost excepțională (statistic, cam trei ani din zece). Vinurile Vintage sunt făcute pentru a fi păstrate ani de zile, permițând aromelor să se dezvolte pe deplin.

Porto Tawny

Principala diferență între Tawny și Ruby este mărimea butoiului folosit pentru maturare. Soiurile Tawny sunt maturate în butoaie mai mici, care permit vinului să oxideze, astfel căpătând o culoare specifică, de roșu închis – tawny. Savurat în special în perioada vacanțelor, vinul Porto Tawny are, de regulă, o aromă condimentată și un gust reminiscent de fructe uscate și nuci.

Porto White (alb)

Apărut în anii 30, vinul de Porto alb este foarte puțin maturat și are un gust sec, proaspăt, cel mai bine servindu-se răcit, ca aperitiv. Într-o zi călduroasă în Douro, nu există băutură mai bună ca un pahar de vin de Porto alb, servit de la gheață, împreună cu câteva frunze de mentă și o felie de limetă.

Porto Pink (rozé )

Vinul de Porto rozé e relativ nou apărut, fiind întrucâtva similar cu vinul roșu, dar îmbuteliat foarte devreme pe parcursul procesului de maturare. Rezultatul e un produs de o culoare roz-pal, cu gust de fructe de pădure și pepene galben, destinat a fi băut foarte rece, pe parcursul zilelor călduroase de vară sau pentru a fi folosit în cocktailuri răcoroase.

Cu ce se servește vinul de Porto

Diversele varietăți de vin de Porto presupun diverse posibilități de „asortare” gastronomică. Porto Ruby merge foarte bine cu deserturi, precum cele cu fructe. Lattle Bottled Vintage se asociază cu deserturi de ciocolată, în vreme ce vinurile Vintage merg alături de brânzeturi maturate .

Tabua mixta la Dancing Lobster

Tawny poate fi așezat lângă deserturi cremoase, precum Baba de Camelo sau biscotti cu migdale. Savurat ca aperitiv, vinul de Porto alb poate fi servit cu un platou mixt de mezeluri portugheze.