Ghidul vinurilor portugheze: ce vin alegi pentru mâncărurile cu pește și fructe de mare?
Cu țărmurile sale scăldate în apele generosului Atlantic, Portugalia se poate lăuda cu cel mai mare consum de pește pe cap de locuitor dintre țările europene. Însă cea mai vestică țară din Europa Continentală impresionează, de asemenea, prin tradiția seculară în producerea vinului, prin autenticitatea și preocuparea permanentă a cramelor de a fi recunoscute în întreaga lume. Așadar, îți propunem să descoperim împreună cum potrivim la masa două dintre cele mai mari bogății ale Portugaliei. Pe scurt, ce vin alegi pentru mâncărurile cu pește și fructe de mare.
”Vin roșu pentru carne roșie și vin alb pentru pește”. De unde vine această regulă?
Există câteva reguli generale de aplicat atunci când se asociem mâncarea cu vinul și acestea se referă la culoarea, consistența, aciditatea sau conținutul de alcool. Sumarizând toate aceste principii, s-a ajuns la această regulă ușor de ținut minte.
De ce vinurile roșii se asociază aproape întotdeauna preparatelor din carne roșie, iar vinului alb îi revine rolul de a complimenta carnea albă și peștele? Iată explicația.
Vinurile roșii au conținut crescut de taninuri, iar astringența acestora poate face ca vinul să se simtă puțin „uscat”. De aici senzația că ”strâng gura”. Grăsimile din carnea roșie diminuează percepția taninurilor. În același timp, vinul alb poate fi un complement mai bun pentru pește datorită acidității sale mai mari, care vine ca un un strop de suc de lămâie peste un platou de fructe de mare.
Desigur, aceste reguli de bază se schimbă în funcție de modul de preparare a cărnii sau a peștelui. În plus, există și excepții, pe care le vei descoperi în continuarea articolului.
Vinho Verde, vin portughez autentic, ideal pentru platourile cu fructe de mare
Se spune că Vinho Verde poate, mai mult decât oricare alt vin, să completeze preparatele cu pește și fructe de mare, fără a umbri sau copleși aromele oceanului. Acesta este blând și ușor, cu o aromă și un profil predominant citric. Aciditatea este ridicată, iar nivelul alcoolului este scăzut.
Dar ce este Vinho Verde? Ei bine, este vinul național portughez și provine din regiunea Minho, una dintre cele mai umede zone ale țării. Vinho Verde este cultivat pe soluri de ardezie, granitice și pline de citrice pure. Denumirea acestui sortiment de vin nu se leagă în niciun fel de culoarea băuturii, ci se referă la „tinerețea” licorii. Vinho Verde este gata pentru consum la 3-6 luni după recoltarea strugurilor.
Există peste 30 de struguri albi în regiunea Vinho Verde, printre care se remarcă șapte: Avesso, Azal, Arinto, Batoca, Loureiro, Trajadura și Alvarinho. Cel mai premiat Vinho Verde este Alvarinho și tocmai de aceea îți recomandăm ca la următoarea masă cu pește și fructe de mare să comanzi Verde Soalheiro Alvarinho.
Nu rata nici Soalheiro Granit sau Soalheiro Primeiras Vinhas.
Vinuri portugheze premiate ce acompaniază mesele speciale cu pește
Bucurându-se de condiţii favorabile culturii viţei de vie, atât în ceea ce priveşte clima, cât şi solul, Portugalia se poate mândri, pe bună dreptate, cu o capacitate remarcabilă de obţinere a unor vinuri de înaltă calitate, fapt ce se datorează, în parte, respectului faţă de metodele tradiţionale de producere a vinurilor.
Te invităm să descoperi două dintre vinurile albe premiate ale Portugaliei, ideale pentru preparatele cu pește și fructe de mare.
Cartuxa Evora Colheita Branco a primit numele de la călugării cartuzieni, care au dus o viață solitară încă din 1598, în Mânăstirea Santa Maria Scala Coeli. Un mix între soiurile de struguri Antão Vaz și Arinto fac vinul Cartuxa să fie persistent și armonios, lăsând să se ivească o aromă delicată și o corpolență medie. Culoarea aduce aminte de lămâie, cu ușoare tente verzui. Parfumul este proaspăt, de citrice și fructe tropicale, iar gustul este echilibrat și revigorant, lăsând un post-gust rafinat.
Cu o aromă complexă, fructată și persistentă, dar delicată, și o culoare precum cea a citricelor, vinul Pêra-Manca se numără printre vinurilor excepționale ale Portugaliei, produse de cramele Fundației Eugénio de Almeida. Ca și Cartuxa, acesta provine din cele două tipuri de struguri, Antão Vaz și Arinto.
Este sau nu recomandat vinul roșu cu pește și fructe de mare?
Vinurile roșii conțin niveluri mai ridicate de taninuri, care interacționează cu gustul puternic din uleiurile de pește. În majoritatea cazurilor, această interacțiune poate îți poate lăsa în gură un gust metalic. Însă vinurile roșii cu conținut scăzut de taninuri pot fi servite cu anumite tipuri de pește, gătite în special la cuptor, cu sosuri sau ciuperci. De exemplu, un somon gătit la cuptor ar merge mai bine cu vin roşu, graţie texturii ceva mai bogate, pe când pentru un somon pregătit în ulei de măsline, cel mai potrivit ar fi vinul alb.
De asemenea, caracatița la cuptor, fiartă în prealabil în vin roșu, sau Polvo a Lagareiro și chiar unele preparate cu cod ”merg” perfect cu un vin precum: Quinta dos Carvalhais Colheita Tinto sau Papa Figos Douro.
Papa Figos este un cupaj (35% Tinta Roriz, 30% Tinta Barroca, 20% Touriga Franca, 15% Touriga Nacional), un vin elegant, vibrant și clasic, dar totuși modern, care reflectă valorile Casei Ferreirinha, brandul cu cea mai lungă tradiție în producția de vinuri de calitate, dar și una dintre cele mai prestigioase case din regiune. Vinul este de un roșu intens cu nuanțe violet, având un buchet intens care sugerează fructe negre și roșii, combinate cu o aromă rășinos-balsamică, cacao și ciocolată. Are volum, taninuri ușoare și aciditate bine integrată. Se remarcă notele de cacao și fructe roșii, lăsând un gust final elegant.
Quinta dos Carvalhais Colheita Tinto este un vin roșu de calitate excepțională, îmbogățit cu eleganță și robustețe. O culoare rubinie de intensitate medie și tonuri tinere, acest vin are arome proeminente de flori și violete, cu note de fructe sălbatice și aciditate balsamică, tipică zonei Dão. Se resimt note de vanilie, datorită maturării în butoi, dar gustul fructat se distinge în paletă, cu taninuri echilibrate de aciditatea naturală.